Valentin Mureșan a revenit în țară pentru o carieră fulminantă în IT și high tech: ”După 10 ani în Irlanda, șansa mea a fost să mă întorc în România”

Valentin Mureșan a revenit în țară pentru o carieră fulminantă în IT și high tech: ”După 10 ani în Irlanda, șansa mea a fost să mă întorc în România”
Valentin Mureșan a revenit în țară pentru o carieră fulminantă în IT și high tech: ”După 10 ani în Irlanda, șansa mea a fost să mă întorc în România”

Valentin Mureşan a revenit în România după ce, timp de 10 ani, a lucrat în Irlanda. A absolvit Universitatea Politehnică din Timișoara, este un inovator și se implică în numeroase proiecte pentru orașul său. A pus umărul la crearea noului centru cultural Faber.

Este co-fondator al Fundaţiei Comunitare din Timişoara şi co-inițiator în nenumărate proiecte socio-culturale sau civice: Timotion, Grădinescu, CetăţeanTM, Team2121 şi Creativa. Și, înainte de toate, Valentin Mureșan este convind că lucrurile se pot schimba, în bine, din ce în ce mai repede, și în România.

“Trebuie să se schimbe şi la noi lucrurile. Deja încep să se mişte, şi asta datorită tehnologiei şi transparenţei pe care o dă IT-ul. Nu m-am implicat în aceste proiecte să arăt ceva. Mi se pare ceva de bun simţ, ceva cu care rezonezi cu prietenii care au aceleaşi valori. N-am făcut niciun proiect civic sau social în beneficiul meu. Am vrut să dau puterea exemplului şi a-i influenţa şi pe alţii să facă la fel”, spune Val Mureşan, recunoscând, în același timp, că nu s-a gândit niciodată să rămână, definitiv, în străinătate.

”Practic, am fost ales în acest start up şi pentru că sunt român şi pot să pun bazele unui birou în România”

A predat la Universitatea din Dublin, a lucrat în cercetare și a fondat Movidius, un startup de procesoare şi softuri pentru tehnologii inteligente, pentru telefoane, drone şi smartcity.

S-a întors în Timişoara în 2005 şi a deschis primul birou Movidius, care, ulterior, avea să fie cumpărat de gigantul Intel.

“Aveam în plan să mă întorc în România, odată şi odată. Nu ştiam când. Mi s-a oferit să revin acasă după zece ani de Irlanda, după ce am intrat în start-up-ul Movidius.  Practic, am fost ales în acest start up şi pentru că sunt român şi pot să pun bazele unui birou în România. Asta a fost şansa mea. Atunci, în România erau multe talente, la un cost rezonabil. S-a considerat că e mai bine să începem din România, să deschidem biroul aici”, își amintește Valentin Mureşan.

Valentin Mureșanu: ”Aveam în plan să mă întorc în România, odată şi odată”

Valentin Mureșanu – este, acum, și consilier al lui Dominic Fritz, primarul Timișoarei – spune că cel mai important lucru este ”multiculturalitatea”, iar apoi, imediat, urmează ”patriotismul local”.

”Cel mai important lucru pe care l-am învăţat (n.red. – în străinătate) este multiculturalitatea. Eşti mult mai deschis la faptul că poţi avea prieteni foarte buni din alte naţionalităţi, despre care credeai şi erai învăţat că fac parte dintr-un popor neprieten. Lucrul în mediul multinaţional te face mult mai deschis faţă de principiul de graniţă. Lucrurile sunt mult mai relaxate. Sunt oameni faini în toate părţile, sunt la fel ca tine. Nu se pune problema să mai fii dus cu vorba de un politician care spune săriți la arme. Multiculturalitatea e cel mai important lucru pe care trebuie să-l învăţăm. Apoi vine patriotismul local”, completează Valentin Mureşan, potrivit Adevărul.

Valentin Mureșan: ”Multiculturalitatea e cel mai important lucru pe care trebuie să-l învăţăm”

Valentin Mureșan: ”Aş zice că oportunităţile sunt un pic mai mari aici. Nu te costă aşa de mult ca în Silicon Valley să găseşti oameni valabili”

Valentin Mureșan nu regretă întoarcerea în România. Se poate spune chiar că se felicită pentru alegerea pe care a făcut-o într-un anumit moment al vieții sale.

Poate să trăiască acasă, alături de familie şi de prietenii, însă are posibilitatea de a câștiga bani și de a se implica în proiecte noi, provocatoare.

“Am avut curajul să dovedesc multora care mă contraziceau că se pot face lucruri faine şi acasă. Şi mă felicit pentru reuşita din România, care, aşa cum pare ea, mai subdezvoltată, e un teren virgin cu oportunităţi pentru oameni care vor să facă treabă. E adevărat că avem un sistem un pic mai greu birocratic. Dar, noroc că birocraţia nu prea îşi face loc în domeniul IT şi Hight tech. Aş zice că oportunităţile sunt un pic mai mari aici. Nu te costă aşa de mult ca în Silicon Valley să găseşti oameni valabili pe un anumit profil. Acolo ai o varietate mai largă, oameni care au trecut prin mai multe proiecte, dar până la urmă, acasă găseşti oameni apropiaţi de acele profile. Sunt şanse mai mari să reuşeşti, cu un cost mai mic”, mai spune Valentin Mureșan.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
DECLARAȚII EXCLUSIVE | Legătura neștiută dintre Bianca Drăgușanu și Florin Piersic 😲
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în...
Macron, din ce în ce mai înverșunat. Noi declarații alarmante
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Papa Francisc a criticat armele și contraceptivele